S****** T**** B***
InculpatHOTĂRĂŞTE În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. penal, art.375, 396 ind. 10 cpp stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului : - S****** T**** B*** –, fără antecedente penale, căsătorit, identificat cu C.I sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumul public sub influenţa alcoolului prevăzută de art. 336 alin. 1 C. penal. În baza art. 83 alin. (1), C. penal. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. penal. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.06.2016.
Hotarare 120/2016 din 15.06.2016Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea la data de 15.06.2016, sala 2, ora 14.00, Completul C2.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2016