B***** G******
ContestatorS* A************ T****** P******* R**** S*
IntimatAdmite contestaţia formulată de contestatorul B***** G******, împotriva Deciziei nr.132 din 29.01.2016, emisă de intimata SC Arcelor Mittal Tubular Products SA Roman, şi în consecinţă: Anulează decizia contestată, prin care s-a dispus încetarea contractului individual muncă al contestatorului în temeiul art.56 alin.1 litera i) din Codul Muncii republicat şi dispune reintegrarea acestuia pe postul deţinut anterior. Obligă intimata la plata unor despăgubiri egale cu salariale indexate , majorate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data concedierii, 01.02.2016 şi până la momentul reintegrării efective, sume ce se vor plăti în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la momentul achitării efective. Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ - Secţia I Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2016.
Hotarare 1691/2016 din 14.11.2016În temeiul art. 413 alin. 1 punct 1 Cod Procedură Civilă, suspendă judecarea cauzei, până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. 142/103/2016 al Tribunalului Neamţ. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.06.2016. Preşedinte, Asistenţi Judiciari,
Incheiere suspendare din 27.06.2016