S* D******** S**
ReclamantS* A********* S**
PârâtConstata incetata actiunea. Cu apel 30 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecatoria Timisoara. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei azi, 11.06.2020.
Hotarare 5404/2020 din 11.06.2020În baza Decretului nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi a dispoziţiilor art. 42 alin. 6 din Anexa 1 la Decret, precum şi raportat la Hotărârea Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Timişoara nr. 8 din data de 18.03.2020, ia act de suspendarea de plin drept a judecării prezentei cauze pe durata stării de urgenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 42 alin. 8 din Anexa 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, după încetarea stării de urgenţă, judecarea prezentei cauze se va relua din oficiu, urmând ca în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.
Menţine suspendarea dispusa în baza art.75 alin.(1) din Legea nr.85/2014. Se restituie dosarul compartimentului arhivă pentru efectuarea men?iunilor cuvenite în registrul privind dosarele suspendate ?i depozitarea acestuia.
Incheiere suspendare din 21.10.2019Suspendă judecata cererii având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul Dativamec S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Agrotrifan Tim S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar CII Talpai Loredana Hortensia, în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Cu drept de recurs de la comunicare pe toată durata suspendării judecăţii, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2016.
Incheiere suspendare din 15.11.2016Repune cauza pe rol şi stabileşte termen pentru data de 15.11.2016, în vederea încunoştinţării reclamantului cu privire la deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva pârâtului, prin sentinţa nr. 124/28.01.2016 a Tribunalului Timiş. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 13 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 13.10.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 13.10.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 04 octombrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2016T: 04.10.2016, pentru administrarea probatoriului incuviintat.
Incheiere de sedinta din 06.09.2016Repune cauza pe rol şi stabileşte termen pentru data de 06.09.2016, în vederea suplimentării probatoriului de către reclamant cu privire la existenţa raporturilor contractuale dintre părţi, inclusiv cu privire la plata parţială în sumă de 10.000 lei şi cu privire la vânzarea remorcii auto. Pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei la data de 08 iulie 2016.
Incheiere de sedinta din 08.07.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 08.07.2016. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2016