Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia perimării cererii, excepţie invocata din oficiu. În baza art.416 şi art.421 Cod de Procedură Civilă constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL POLIŢIŞTILOR IAŞI, în numele şi pentru membrul de sindicat VEZETEU ALINA -ELENA, cu domicilil procedural ales la cabinet Avocat Smau Manuela, în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL AFACERILOR INTERNE şi DIRECŢIA GENERALĂ DE MANAGEMENT ŞI RESURSE UMANE. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare , calea de atac urmând a se depune la Tribunalul Ia?i. Pronun?ată astăzi, 13.05.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 413/2021 din 13.05.2021În temeiul art. 413 alin.1 pct.1 Cod proc. civ., suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 25822/3/2016. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.01.2017 .
Incheiere suspendare din 19.01.2017