C**** F*********
Reclamant ReclamantM********* M****** F******** P********* S****** Ş* A P********** V********
Intimat Chemat în garanţieC*** N******** D* P***** P******
Intimat Chemat în garanţieC*** J******** D* P***** D***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta C**** F*********, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** D***, având ca obiect obligaţie de a face – recalcularea drepturilor salariale. Obligă pârâta să recalculeze salariul reclamantei, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015) şi până în data de 31.07.2016, la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii precum persoanele salarizate la nivel maxim. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 09.12.2016.
Hotarare 3699/2016 din 09.12.2016Pentru efectuare adresă
Incheiere de sedinta din 04.11.2016Suspendă judecarea cauzei, până la soluţionarea sesizării ÎCCJ nr. 1733/1/2016. Cu recurs pe toată durata suspendării, cererea urmând a fi depusă la Tribunalului Dolj.
Incheiere suspendare din 24.06.2016Ia act că a fost admisă cererea de abţinere formulată de domnul judecător Cristian Marius Grecescu - preşedintele completului 10 CAF -, cauza fiind repartizată aleatoriu spre soluţionare completului C12 CAF.
Incheiere de sedinta din 17.05.2016Admite cererea de abţinere formulata de domnul judecator Grecescu Cristian-Marius, titularul completului 10 CAF, în solutionarea cauzei nr. 7395/63/2015*. Fără cale de atac.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016