I** D******
Reclamant ReclamantC*** J******** D* P***** D***
Pârât PârâtM********* M****** F******** P********* S****** Ş* A P********** V********
Chemat în garanţie Chemat în garanţieC*** N******** D* P***** P******
Chemat în garanţie Chemat în garanţieAdmite acţiunea formulată de reclamanta I** D******, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** D***, având ca obiect obligaţie de a face – recalcularea drepturilor salariale. Obligă pârâta să recalculeze salariul reclamantei, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 (09.04.2015) şi până în data de 31.07.2016, la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă reclamanta şi-a desfăşurat activitatea în aceleaşi condiţii precum persoanele salarizate la nivel maxim. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 13.01.2017.
Hotarare 111/2017 din 13.01.2017Pentru efectuare adresă
Incheiere de sedinta din 18.11.2016Suspendă judecarea cauzei, până la soluţionarea sesizării ÎCCJ nr. 1733/1/2016. Cu recurs pe toată durata suspendării, cererea urmând a fi depusă la Tribunalului Dolj.
Incheiere suspendare din 24.06.2016se ia act că a fost admisă cererea de abţinere formulată de dna. judecător Rotaru Carmen şi cauza a fost repartizată la completul 12 CAF cu termen de judecată la data de 24.06.2016
Incheiere de sedinta din 24.05.2016Admite cererea. Constată incompatibilitatea şi înantează dosarul spre repartizare aleatorie, conform R.O.I. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.05.2016.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016