B*** C** S*****
DebitorB** G***** S****** G******* S*
ContestatorAdmite contestaţia împotriva tabelului preliminar de creanţe. Dispune înscrierea creditorului BRD cu creanţa pură si simplă în cuantum de 441.377,08lei în categoria creanţelor garantate. Executorie. Cu cale de atac numai apelul în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică azi, 16.11.2016.
Hotarare 1066/2016 din 16.11.2016amână pronunţarea la 16.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 02.11.2016, având în vedere Hotărârea nr. 4 din data de 15.09.2016 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Specializat Argeş prin care s-a adoptat Memorandumul privind Justiţia, însuşirea memoriului întocmit de AFJR, UNJR, AMR, APR, privind sesizarea Avocatului Poporului, adoptarea unei forme de protest public, în perioada 19 septembrie – 30 septembrie 2016, constând în soluţionarea numai a cauzelor cu caracter urgent şi întocmirea procedurii de regularizare a cererilor de chemare în judecată, conform comunicatului dat publicităţii. Se citează părţile . Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.09.2016.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Admite cererea pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul debitorului Amână judecarea cauzei la 21.09.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.09.2016
Incheiere de sedinta din 07.09.2016În temeiul art. 111 din L 85/2014 rap. la art. 187 alin.1 pct. 2 C.pr.civ. lit. h dispune amendarea contestatoarei B** G***** S****** G******* S*, cu sediul în Bucureşti, Bd.Ion Mihalache, nr. 1-7, Turn BRD, sector 1, J40/608/1991, CUI 361579, cu amendă în cuantum de 500 lei, având în vedere faptul că nu a depus odată cu contestaţia dovada comunicării acesteia cu confirmare de primire debitorului, iar potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei comunicarea contestaţiei către debitor s-a făcut la 1.06.2016, după sesizarea instanţei de judecată, fapt ce a cauzat amânarea judecării pentru pregătirea apărării de către debitor. Admite cererea formulată de debitor, va dispune comunicarea întâmpinării depuse de debitor către contestator. Pune în vedere debitorului prin apărător, ca în eventualitatea în care ulterior studierii dosarului se impune completarea întâmpinării să procedeze la comunicarea acesteia potrivit disp. din L 85/2014. Amână judecarea cauzei la 07.09.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Iunie 2016
Incheiere de sedinta din 15.06.2016