T******** F****** G****** M****
InculpatÎn baza art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 alin. 4 C. proc. pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului T******** F****** G****** M****. În baza art. 211 C.pr.pen. şi art. II alin. 2 din O.U.G. nr. 82/2014 menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul T******** F****** G****** M**** (...) prin încheierea nr. 250/C din 28.12.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov – Secţia penală în dosar nr. 7431/1748/2015/a1 până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile începând cu data de 20.05.2016. În baza art. 215 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală menţine obligaţiile instituite în sarcina inculpatului T******** F****** G****** M**** prin încheierea de şedinţă din data de 28.12.2015, respectiv: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la secţia poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; - să nu se apropie de persoana vătămată Vasile Antonio Claudiu şi de martora Cobzaru Ioana şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art. 215 alin. 5 C.pr.pen. copia prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului şi instituţiei desemnate cu supravegherea sa, respectiv organului de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte efectiv acesta. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă nepublică, azi, 20.05.2016.
din 20.05.2016