A**** I******* - M*****
ReclamantF***** D* P******** A V********* S******
PârâtJ*** M*****
IntervenientB***** A************* D* A*********** D** R****************
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Avram Iosefina Monica, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România continuator al pârâtului F***** D* P******** A V********* S****** Bucureşti) şi intervenient forţat J*** M*****, pentru pretenţii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 562,5 euro cu titlu de despăgubiri materiale, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii.Respinge restul pretenţiilor.Respinge cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedite.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare, cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu.Pronunţată în şedinţa publică din 09.05.2017.
Hotarare 238/2017 din 09.05.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 09.05.2017 ora 15. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din 02.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.05.2017T 02.05.2017 Împrocesuarea şi citarea în cauză în calitate de continuator al pârâtului F***** D* P******** A V********* S****** Bucureşti, a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România cu sediul social în Bucureşti, strada Vasile Lascăr, nr.40-40 bis, sector 2 Bucureşti.
Incheiere de sedinta din 18.04.2017T 18.04.2017-ora 10,oo pentru când se comunică raportul de expertiză părţilor, în vederea studierii şi a formulării de eventuale obiecţiuni la acestea, care vor fi indicate punctual şi în scris, urmând a fi depuse la dosarul cauzei cel mai târziu până la termenul de judecată.Emite adresă la Biroul Local de Expertize Arad, privind onorariul definitiv încuviinţat pentru expertul Păfucan Ioan.Se va recita pârâtul F***** D* P******** A V********* S****** Bucureşti cu menţiunea de a face dovada achitării diferenţei sumei de 900 lei reprezentând onorariu expert Păfucan Ioan, urmând ca dovada plăţii să fie depusă la dosarul cauzei.
Incheiere de sedinta din 03.04.2017T 03.04.2017 pentru a se efectua şi depune la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică ordonat în cauză, de către expertul Pafucan Ioan SC Independent.Emite adresă expertului Pafucan Ioan SC Independent conform celor dispuse.
Incheiere de sedinta din 14.03.2017T 14.03.2017 Numeşte în cauză ca expert tehnic judiciar topo pe dl. expert Pafucan Ioan SC Independent. Onorariu provizoriu în sumă de 1500 lei va fi achitat de pârât la confirmarea în scris de către expert a efectuării lucrării.Emite adrese expertului Pafucan Ioan SC Independent.Emite adresa la pârât F***** D* P******** A V********* S****** Bucureşti privind consemnarea onorariului expert până la termenul de judecată.Acordă un nou termen de judecată în vederea efectuării raportului de expertiză tehnică specialitatea auto .
Incheiere de sedinta din 28.02.2017T 28.02.2017-ORA 12.00 Emite adresă pârâtei F***** D* P******** A V********* S****** Bucureşti de a depune lista obiectivelor privind expertiza tehnică de specialitate, solicitată odată cu depunerea întâmpinarea, respectiv 01.08.2016 şi încuviinţată la termenul de astăzi.Pentru a se depune de către reclamantă şi intervenientul forţat lista cu obiective pentru efectuarea expertizei încuviinţată în cauză.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017T 14.02.2017 Pentru a se comunica întâmpinarea intervenientului forţat J*** M***** cu ambele părţi pentru studiere, urmând a se răspunde în scris la aceasta. Pentru a se pune în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei precum şi celelalte aspecte invocate prin întâmpinare. Prorogă discutarea cererilor de probaţiune.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017T 31.01.2017 Admite cererea de împrocesuare în cauză în calitate de intervenient forţat, J*** M*****, căruia i se va comunica câte un exemplar de pe cererea introductivă şi a înscrisurilor depuse în susţinerea pretenţiilor de către reclamantă, cu menţiunea de a depune întâmpinare până la termen.Prorogă discutarea cererilor de probaţiune, după întregirea cadrului procesual şi legala citare a intervenientului forţat J*** M*****.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017T 17.01.2017 Stabileşte că reclamanta datorează cu titlu de taxă de timbru suma de 1650 lei. Se citează reclamanta cu menţiunea de a achita până la termen suma de 1650 lei cu titlu de taxă de timbru sub sancţiunea anulării ca netimbrată a cererii, şi cu menţiunea că împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se poate formula cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicarea obligaţiei de plată, conform art.39 din OUG nr.80/2013.Prorogă dezbaterea excepţiei netimbrării cererii invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 19.12.2016