K** S***** V*****
CondamnatÎn baza art. 587 Cod procedură penală admite propunerea de liberare condiţionată. În baza art. 59 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului K** S***** V*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 3 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1105/2014 pronunţată de Judecătoriei Baia Mare, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1160/2014 al Judecătoriei Baia Mare. Dispune punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 1160/2014 al Judecătoriei Baia Mare. Onorariul avocatului din oficiu Mara Corina va fi achitat din fondurile Ministerului Justiţiei conform delegaţiei nr. 2426/20.05.2016 de la dosar. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnatul şi cu procurorul. Pronunţată în şedinţă publică din 23.05.2016.
Hotarare 509/2016 din 23.05.2016