N******** V********
InculpatI.În baza art. 346 alin.3 lit. a Cod procedură penală, dispune restituirea cauzei privind pe inculpatul N******** V********, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1091/P/2014 din 02.11.2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, sub aspectul săvârşii infracţiunilor de: dare de mită, prev. şi ped. de dispoziţiile art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 alin. 1 lit a Cod penal, instigare la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prev. şi ped. de dispoziţiile art. 47 Cod penal raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal şi introducerea în ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, prev. şi ped. de dispoziţiile art. 274 alin.1 din Legea nr. 86/2006 republicată cu ref. la art. 270 alin. 1 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi în vederea refacerii actului de sesizare. II.În baza art. art.242 alin.2 Cod procedură penală cu referire la art.202 alin.4 lit. d şi art. 218, art. 220 Cod procedură penală, cu referire la art.223 C.proc.pen. şi art. 202 alin.1 şi 3 C.proc.pen., înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul N******** V********, fiul lui Serghei şi Svetlana, născut la data de 26.04.1982 în Republica Moldova, localitatea Chişinău, domiciliat în satul Petreşti, raionul Ungheni, Republica Moldova, posesor al paşaportului turistic A B 529587 eliberat de autorităţile Republicii Moldova la 20.04.2010, fără antecedente penale, cu reşedinţa în Iaşi, str. Stejar nr.21, bl. Q2, et. 4, ap.19, jud. Iaşi, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: dare de mită, prev. şi ped. de dispoziţiile art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 alin. 1 lit a Cod penal, instigare la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, prev. şi ped. de dispoziţiile art. 47 Cod penal raportat la art. 262 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal şi introducerea în ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, prev. şi ped. de dispoziţiile art. 274 alin.1 din Legea nr. 86/2006 republicată cu ref. la art. 270 alin. 1 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, (măsură dispusă prin încheierea nr.161/13.06.2015 pronunţată în ds. 4265/99/2015 al Tribunalului Iaşi, mandat de arestare preventivă nr.57/UP/13.06.2015), cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. În baza art. 221 alin.1 Cod procedură penală, impune inculpatului N******** V******** ca pe durata măsurii arestului la domiciliu, să nu părăsească imobilul în care va locui, din Iaşi, str. Stejar nr. 21, bl. Q2, et. 4, ap. 19, jud. Iaşi, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art.221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata măsurii arestului la domiciliu inculpatul N******** V******** are următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat; - să nu comunice, direct sau indirect, personal sau prin persoane interpuse, cu inculpaţii pentru care s-a disjuns cauza, respectiv Pleşca Paul, Beşleagă Ovidiu, Stegaru Iulian-Mihai şi Gheorghiţă Andrian, cu martorii cauzei (audiaţi sau care vor fi audiaţi în cauză), cu martorul Păşniceanu Constantin şi colaboratul cu identitate atribuită Baciu Nicuşor, precum şi cu numiţii Cepoi Victor, Matran Dumitru Iulian, Scalovschi Igor, Bucliş Andrei şi Chirilă Costel. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului N******** V******** că în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor stabilite în sarcina sa prin prezenta, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Desemnează I.P.J. Iaşi – Biroul Supravegheri judiciare pentru supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta încheiere, în sarcina inculpatului N******** V********. Organul desemnat cu supravegherea inculpatului va verifica periodic respectarea obligaţiilor de către inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora va sesiza de îndată procurorul. Copia prezentei încheieri se comunică inculpatului, organului desemnat cu supravegherea, organului de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte acesta, Serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor Iaşi şi organelor de frontieră. În baza art. 275 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare în ce priveşte soluţia de restituire. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la comunicare, în ce priveşte măsura preventivă. Pronunţată în camera de consiliu azi 11.01.2016.