C****** M***** D*****
InculpatO***** S***** A*** I****
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. (4) C pr penal rap. la art. 396 al. 10 C. proc. pen., art. 83 Noul C. pen. stabileşte inculpatului Cîmpean Daniel Marius, câte o pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere, fără drept, de arbori, prevăzută de art. 107 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, şi de furt de arbori, prevăzută de art. 109 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008. În baza art. 38, art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal contope?te pedepsele stabilite prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare la care se adaugă un spor de o treime (1/3) din cealaltă pedeapsă stabilită ( 6 luni închisoare), respectiv 2 luni închisoare, pedeapsă rezultantă fiind de 8 luni închisoare. În baza art. 83 alin. (1) Noul C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Noul C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Alba, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Alba. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispozi?iilor art. 88 din Noul cod penal respectiv: asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. La data rămânerii definitive, dispune comunicarea prezentei hotărâri la Serviciul de Proba?iune Alba. În temeiul disp. art. 397 al. 1 Cpp rap. la art. 19 al. 1, 2, 4 , 5 Cpp, art. 20 Cpp , art. 23, art. 25 al. 1 Cpp coroborate cu art. 1349, 1357, 1381 N Cod civil, admite acţiunea civilă formulate de partea civilă O***** S***** A*** I**** şi obligă inculpatul la plata sumei de 2.622,41 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale. În baza art. 272, art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 800 lei, din care suma de 600 lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 27.04.2017.
Hotarare 264/2017 din 27.04.2017Amână pronuntarea la data de 27 aprilie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2017Fata de lipsa inculpatului amana cauza si acorda termen la 14.04.2017.
Incheiere de sedinta din 24.02.2017