S****** V******* E***
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P*** P****** P***** L******
IntimatRespinge plângerea contravenţională ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2017
Hotarare 5456/2017 din 16.05.2017Revine cu adresă către Primăria Comunei Poiana Lacului. Amână judecarea cauzei la 16.05.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Martie 2017.
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Emite adresă către Primăria Comunei Poiana Lacului, pentru a comunica cum sunt cunoscuţi în comunitate petentul, numitul Stănilă Cornel Adrian, şi ginerele acestuia Ene Florin, totodată să precizeze dacă au cunoştinţă de un conflict între petent şi cele două persoane menţionate, natura acestuia şi să înainteze în copie orice cerere adresată de părţi instituţiei. Emite adresă către Serviciul Cazier Judiciar din cadrul I.P.J. Argeş, pentru a preciza dacă petentul, numitul Stănilă Cornel Adrian şi Ene Florin sunt cunoscuţi cu antecedente penale, sau au fost cercetaţi pentru infracţiuni comise cu violenţă, precum şi rezultatul acestor cercetări. Amână judecarea cauzei la 28.03.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 07.02.2017Încuviinţează părţilor proba cu înscrisurile de la dosar. Dispune citarea numitului Ene Florin în calitate de martor pentru stabilirea situaţiei de fapt la data de 15.03.2016, dispune citarea acestuia la adresa din Comuna Poiana Lacului, sat Dealul Oraşului, Judeţul Argeş, cu avertisment de amendă în caz de neprezentare. Ia act că potrivit dispoziţiilor prev. de art.229(1) Cod procedură civilă, intimatul are termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la 07.02.2017. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016In conformitate cu dispoziţiile art.50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară si art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acorda termen 22.11.2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 11.10.2016