P****** M**** M******
Parte vătămatăG***** V* V******* C******
InculpatÎn baza în baza art. 233 C. pen. raportat la 234 alin. 1 lit. a şi d C pen cu aplicarea art. 396 alin. 10 C proc. pen. condamnă pe inculpatul GĂGIAN VALENTIN-CĂTĂLIN, (cu date) , la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de talharie calificata, faptă din 02.05.2016. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen menţine măsura arestării preventive a inculpatului. În baza art. 72 C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii din data de 11.05.2016 şi a arestului preventiv de la 12.05.2016 la zi. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1349 - 1371 C. civ. admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Peleanu Mihai-Mugurel şi obliga inculpatul GĂGIAN VALENTIN-CĂTĂLIN la plata către partea civilă Peleanu Mihai-Mugurel a sumei de 5000 lei ce reprezintă daune morale pentru suferinţele suportate. În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 al. 1 lit. e din Codul penal dispune luarea măsurii confiscării speciale de la inculpat a sumei de 335 lei dobândită de inculpat prin vânzarea telefoanelor şi nerestituită. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obliga pe inculpat la plata sumei de 1900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu pentru inculpat în cuantum de 310 lei (260 lei cameră preliminară av. Maticiuc Aurel şi 50 lei, onorariu parţial av. Popescu Alexandru faza de judecată) va rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.07.2016
Hotarare 1919/2016 din 27.07.2016stabileste pronuntarea pentru data de 27.07.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.07.2016ÎN VEDEREA ADMINITRARII PROBATORIULUI INCUVIINTAT
Incheiere de sedinta din 06.07.2016