A************ J******** A F********* P****** B**************
ReclamantP** F*****
PârâtS*********** F*** S***** P*** C****** M********* U* I****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul Statul Român prin ANAF Bucureşti, reprezentat de AJFP - Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu debitorii P** F***** şi SC SOFFISTIQ FLOR SRL, având ca obiect pretenţii. Dispune obligarea pârâţilor în solidar la plata către reclamant a sumei de 30.053 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciu material, la care se vor adăuga penalităţi de întârziere de la data săvârşirii faptei şi până la plata efectivă a debitului. Dispune menţinerea măsurii sechestrului asigurător dispus în dosarul 1206/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi în dosarul 1200/265/2015 al Judecătoriei Năsăud, asupra bunurilor mobile şi imobile coproprietatea sau proprietatea debitorului P** F***** până la concurenţa sumei reprezentând debitul datorat. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.08.2016.
Hotarare 1537/2016 din 17.08.2016Amână pronunţarea la data de 17.08.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.08.2016Trimite cauza spre o nouă repartizare aleatorie, cu blocarea completului iniţial investit.
Incheiere de sedinta din 15.04.2016