U**** A******** S*
PetentM********* B*** M*** - D******* P****** L*****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta Societatea Uniqa Asigurări S.A., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Baia Mare-Direcţia Poliţia locală.Modifică procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. 37 întocmit la data de 08.08.2016, în sensul că înlocuieşte sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 1500 de lei aplicată petentei, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentei asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte prevederile legale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 19 aprilie 2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3357/2017 din 19.04.2017amână pronunţarea la data de 19.04.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.04.2017amână pronunţarea la data de 5 aprilie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.03.2017În vederea continuării procedurii de regularizare, va dispune restituirea dosarului la compartimentul Procedură Prealabilă, NCPC.
Incheiere de sedinta din 19.10.2016