N*** A***** C*******
ReclamantT***** I**** C*******
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul Niţu Adrian Cristian în contradictoriu cu pârâtul Trache Ionuţ Cristian, ca neîntemeiată. Obligă reclamantul la plata către pârât a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 octombrie 2017.
Hotarare 8117/2017 din 03.10.2017Amână pronunţarea la data de 3 octombrie 2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2017Apreciază că se impune acordarea unui nou termen pentru ca astfel activitatea judecătorului să se desfăşoare in condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă. Amână judecarea cauzei si acordă termen la data de 19.09.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Iunie 2017
Incheiere de sedinta din 13.06.2017Considerând-o utilă, pertinentă şi concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul disp. art. 254 şi 258 Ncpc încuviinţează pentru părţi proba testimonială cu un martor, pentru reclamant martorul Leata Ovidiu, pentru pârât martorul Culin Adela Gabriela. Citează martorii Leata Ovidiu şi Culin Adela Gabriela. Pune în vedere reclamantului, personal şi prin avocat, să rezolve până la următorul termen de judecată, eroarea materială din cuprinsul Ordonanţei de la Parchet, cu privire la numele reclamantului. Amână judecarea cauzei la data de 13.06.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Aprilie 2017
Incheiere de sedinta din 25.04.2017Încuviinţează pentru părţi proba cu înscrisuri, interogatoriile reciproce. Respinge solicitarea privind ataşarea dosarului penal nr.1323/P/2014, de la Parchetul Militar de pe Lângă Tribunalul Militar Bucureşti, ca neutilă soluţionării cauzei. Ia act de faptul că apărătorul reclamantului nu mai solicită proba cu expertiză auto. Pune în vedere părţilor, să aibă asupra lor, la următorul termen de judecată, interogatoriile propuse pentru a fi administrate. Citează părţile cu menţiunea de a se prezenta personal, la următorul termen de judecată, pentru a răspunde la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 358 Cpc. Pune în vedere reclamantului, personal şi prin avocat, să depună la dosar ordonanţa de la fila 8 completă şi nu doar două file, nu doar parţial, sub sancţiunea suspendării cauzei. Prorogă discutarea probei testimoniale, după administrarea probei cu interogatoriul şi depunerea ordonanţei complete. Amână judecarea cauzei la data de 25.04.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 28.02.2017