S****** A*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul S****** A***** pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prevăzută de art. 334 alin. 1 C.pen., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4500 lei (180 zile amendă X 25 lei). În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen., condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 C.pen., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4500 lei (180 zile amendă X 25 lei). În temeiul art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. c C.pen., contopeşte cele două pedepse stabilite şi aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6000 lei. În temeiul art. 63 alin. 1 C.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea. În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., îl obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 800 lei, ce se vor achita în contul IBAN RO30TREZ7015032XXX005681, cod fiscal 4340633 deschis la Trezoreria Sectorului 1 Bucureşti – beneficiar Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.09.2016.
Hotarare 353/2016 din 05.09.2016