R***** D** C*********
ReclamantP************ I***
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamantul Romilă Dan Constantin în contradictoriu cu pârâtul P************ I***. Obligă pârâtul la plata sumelor compensatorii tranzitorii în echivalentul sporului de 25 % din salariul de funcţie cuvenit agenţilor cu studii superioare începând cu 9.04.2015 şi plata lunară a sporului de 25 %. Ia act că reclamantul nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce urmează a fi depus la Tribunalul Iaşi. Pronunţată, azi, 23.03.17 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art 396 al 2 din Codul de procedură civilă.
Hotarare 420/2017 din 23.03.2017Amână pronunţarea la data de 23.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.03.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 09.03.2017 pentru ca reclamantul să depună la dosarul cauzei precizări.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017