B** M**** C****** L*******
PetentT** C***** I** S*
CreditorM****** V*****
DebitorAdmite cererea petentului Biroul Executorului Judecătoresc Matiş Camelia Luminiţa şi pe cale de consecinţă: Încuviinţează executarea silită şi autorizează creditoarea TBI CREDIT IFN. S.A. să treacă la executarea silită simultan prin toate formele permise de lege (poprirea veniturilor şi conturilor debitorului, executare mobiliară, imobiliară asupra imobilelor înscrise în cartea funciară) conform art. 622 alin. 3 coroborat cu art. 813 alin. 5 Cod procedură civilă, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor şi a altor sume acordate potrivit legii, actualizate până la data stingerii integrale a debitului, a debitorului Muresan Viorel privind obligaţia de plată în sumă de 3.308,52 lei, menţionate în titlul executoriu constând în Contractul de credit nr. autorizare 182396N din 29.01.2015 – Condiţii generale şi condiţii speciale, încheiat între S.C. TBI CREDIT IFN. S.A. şi Muresan Viorel, în dosarul execuţional nr. 210/2016 al Executorului Judecătoresc Matiş Camelia Luminiţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.09.2016.
Incheiere de executare silita 6659/2016 din 01.09.2016