Dosar 765/30/2016 din 29.01.2016

anulare act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 765/30/2016
Data dosar:
29.01.2016
Instanta:
Tribunalul Timiș
Departament:
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
Obiect:
anulare act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C5NCA
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul OPRESCU MARIUS IOAN, cu. Dispune anularea în parte a Deciziei nr. 1061/349 din 29.07.2015 privind soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de calcul accesorii nr. din 31.12.2014 emisă la data de 31.12.2014, cu privire la soluţia dată la punctul nr. 1, respectiv „desfiinţarea şi refacerea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii din 31.12.2014 pentru accesorii în sumă de 316 lei, aferente impozitului pe venituri din activităţi independente, urmând ca organul fiscal să procedeze la reanalizarea situaţiei fiscale a petentului ţinând cont de prevederile legale precum şi de cele reţinute prin prezenta decizie" ca fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 3530144397055 din 31.12.2014 şi anularea deciziei de calcul accesorii nr. 3530144397055 din 31.12.2014 emisă la data de 31.12.2014. Fara cheltuieli de judecata. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. De depus la Tribunalul Timiş. Pronunţată azi, 27 iunie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.

    Hotarare 1395/2016 din 27.06.2016
  • Sedinta din data de 21.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C5NCA
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 27 iunie 2016. Pronunţată azi, 21 iunie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, cu mijlocirea grefei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.06.2016
  • Sedinta din data de 06.06.2016 la ora 9:00

    Complet: C5NCA
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 21 iunie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06 iunie 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2016
  • Sedinta din data de 25.04.2016 la ora 9:00

    Complet: C5NCA
  • Amână cauza

    Încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri. Dispune efectuarea unei adrese către pârâţi, cu menţiunea de a depune xercopia certificată pentru conformitate cu originalul a dosarului administrativ, deciziile de impunere pentru perioada 2001-2004. Amână judecarea cauzei la data de 06.06. 2016, ora 9,00, completul de judecată C5NCA, pentru când: • Părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţata azi, 25.04.2016, in şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD