B********* M***** A*****
InculpatM****** V*****
Parte civilăM****** A******
Parte civilăS*** P**** - D****** S***** B*****
Parte civilăL*** L****
Parte civilăÎn temeiul art. 278 din codul de procedură penală dispune îndreptarea erorii materiale.
Incheiere indreptare eroare materiala din 04.05.2017I. a. 1. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b). şi d) C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 21.07.2016 în dauna persoanei vătămate Zaldoiu Marian). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 2. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b). şi d) C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 21.07.2016 în dauna persoanei vătămate M****** A****** şi M****** V***** ). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 3. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. d) C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 23.07.2016 în dauna persoanei vătămate Bădărău Constantin Corneliu). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 4. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b) C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (faptă din data de 22.08.2016 în dauna persoanei vătămate Sc Piciu Diaconu SRL). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 5. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 C. pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapte săvârşite în perioada 15.08.2016- 30.08.2016 în dauna persoanei vătămate Năstasă Gheoghiţă Iulian). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 6. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapte săvârşite în perioada 15.08.2016- 30.08.2016 în dauna persoanei vătămate L*** L****). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 7. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d) C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapte săvârşite la data de 05.09.2016 în dauna persoanei vătămate SC Ringo SRL). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 8. În temeiul art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b) şi d), alin. 2 lit. b C.pen. condamnă pe inculpatul B********* M***** A***** la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat (fapta săvârşită la data de 25/26.09.2016 în dauna persoanei vătămate Întreprindere Individuală Lupu Mihai). În temeiul art. 67 alin. 1 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 65 alin. 1 şi 3 c.pen. raportat la art. 66 alin.1 lit. a), b) c.pen. aplică inculpatului B********* M***** A***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. b. În temeiul art. 38 alin. 1 C. pen. constată că infracţiunile din prezenta sentinţă sunt concurente. În temeiul art. 38 alin. 1 c.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) C. pen. contope?te pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul pedepselor stabilite ( 123 luni total), de 3 ani şi 5 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani şi 7 luni închisoare (pedeapsă de executat). Pedeapsa se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 c.pen. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani. În temeiul art. 45 alin. 5 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. c. În temeiul art. 399 alin. 1 c.proc.pen. raportat la art. 208 alin. 4 c.proc.pen., menţine măsura arestării preventive (mandat de arestare preventivă nr. 27/UP din 13.10.2016 emis de Judecătoria Bîrlad în dosarul nr. 6588/189/2016), faţă de inculpatul B********* M***** A*****; până la o nouă verificare, cel mai târziu la data de 02.07.2017. Măsura este executorie potrivit art. 399 alin. 4 c.proc.pen. În baza art. 404 alin. 4 lit. a) c. proc. pen. raportat la art. 72 alin. 1 c.pen., deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului B********* M***** A*****: - perioada reţinerii începând cu data de 12.12.2016, ora 16,30 până la data de 13.10.2016, ora 16,30; - perioada arestării preventive, din prezenta cauză de la 13.10.2016 la zi; II. 1. Ia act că persoana vătămată Zaldoiu Marian nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) c. proc. pen. raportat la art. 397 alin. 3 c. proc. pen. şi art. 255 alin. 1 c.proc.pen., dispune restituirea definitivă a lucrurilor către persoana vătămată Zaldoiu Marian, menţionate în dovada de predare -primire din data de 28.07.2016- f.59, dup. 2. În temeiul art. 397 alin. 1 c. proc.pen. rap. la art.19 alin. 1 C.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă M****** A****** şi M****** V***** şi obligă inculpatul BÂRLĂDEANU MITICĂ ANDREI, să achite, părţilor civile suma de 600 lei reprezentând despăgubiri civile. 3. Ia act că persona vătămată Bădărău Constantin Corneliu nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) c. proc. pen. raportat la art. 397 alin. 3 c. proc. pen. şi art. 255 alin. 1 c.proc.pen., dispune restituirea definitivă a lucrurilor către persoana vătămată Bădărău Constantin Corneliu, a bicicletei marca First Bike, menţionată în dovada din data de 24.07.2016- f.38, dup. 4. În temeiul art. 397 alin. 1 c. proc.pen. rap. la art.19 alin. 1 C.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă SC Piciu Diaconu SRL Bîrlad şi obligă inculpatul B********* M***** A*****, să achite, părţii civile suma de 800 lei reprezentând despăgubiri civile. 5. În temeiul art. 397 alin. 1 c. proc.pen. rap. la art.19 alin. 1 C.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite în parte ac?iunea civilă formulată de partea civilă Năstasă Gheorghiţă Iulian şi obligă inculpatul B********* M***** A*****, să achite, părţii civile suma de 8. 250 lei reprezentând despăgubiri civile În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) c. proc. pen. raportat la art. 397 alin. 3 c. proc. pen. şi art. 255 alin. 1 c.proc.pen., dispune restituirea definitivă a lucrurilor către partea civilă Năstasă Gheorghiţă Iulian, a bicicletei marca Super Byke Comety Evolution, culoare roşie, seria CAD 01024483 şi o roabă marca Ibi Extra, culoare verde cu mânere roşii, menţionată în dovada din data de 31.10.2016- f.164, dup. 6. În temeiul art. 397 alin. 1 c. proc.pen. rap. la art.19 alin. 1 C.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă L*** L**** şi obligă inculpatul B********* M***** A*****, să achite, părţii civile suma de 1.500 lei reprezentând despăgubiri civile –contravaloare telemetru. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. f) c. proc. pen. raportat la art. 397 alin. 3 c. proc. pen. şi art. 255 alin. 1 c.proc.pen., dispune restituirea definitivă a lucrurilor către partea civilă L*** L**** a bunurilor menţionate în dovada de predare din data de 31.08.2016- f.134, dup. 7. În temeiul art. 397 alin. 1 c. proc.pen. rap. la art.19 alin. 1 C.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă SC Ringo SRL şi obligă inculpatul B********* M***** A*****, să achite, părţii civile suma de 250 lei reprezentând despăgubiri civile- contravaloare sticlă votcă Finlandia şi sticlă cu whisky marca J&B). 8. În temeiul art. 397 alin. 1 c. proc.pen. rap. la art.19 alin. 1 C.proc.pen, art. 25 alin.1 c.proc.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 c.civ., art. 1381 alin.1 C.civ. şi art. 1382 C.civ. admite ac?iunea civilă formulată de partea civilă Întreprindere Individuală Lupu Mihai şi obligă inculpatul B********* M***** A*****, să achite, părţii civile suma de 172 lei reprezentând despăgubiri civile. III. În temeiul 274 alin. 1 şi alin. 2 c. proc. pen., obligă pe inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum total de 3.000 lei (din care suma de 2.000 lei pentru urmărire penală); Onorariul apărătorului din oficiu, urmează să fie avansate din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Vaslui. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.05.2017.
Hotarare 203/2017 din 02.05.2017Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 02.05.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.04.2017Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţarea hotărârii la data de 18.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2017Pentru lipsa nejustificată a martorilor din lucrări la acest termen se repete procedura de citare şi se emit mandate de aducere.
Incheiere de sedinta din 21.03.2017Acordă termen la 21.03.2017 pentru audierea martorilor.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017