A*********** L******* L* C****** A***** C****** G*******
ReclamantU******* T********* A************* P********
PârâtAdmite sesizarea din oficiu cu privire la îndreptarea erorii materiale din sentinţa civilă nr 277 din 27.09.2017 pronunţată în dosarul nr 767/286/2016 . Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr 277 din 27.09.2017, înlăturând omisiunea privind natura sumei datorate reprezentând ajutor public judiciar la care a fost obligat pârâtul , ca urmare îndreaptă eroarea în sensul că dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 2919 lei reprezentând ajutor public judiciar reprezentând ,defalcat, după cum urmează : - ajutor public judiciar sub forma scutirii de obligaţia de plata a sumei de 500 lei avans şi 872 lei diferenţă onorariu expert achitat din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti şi - ajutorul public privind scutirea de la obligaţia de plată a taxei de timbru în valoare de 1547 lei . Îndreptarea se va face pe ambele exemplare originale ale hotărârii. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Răducăneni sub sancţiunea nulităţii acesteia Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.01.2018
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.01.2018Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta Achiriecesei Lucreţia,cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat Cozianu Gabriela în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Prisăcani, reprezentată prin primar. Constată că reclamanta a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra suprafeţei totale de 5.040 (cinci mii patruzeci) mp teren amplasat după cum urmează: 1. suprafaţa de 1.440 mp, teren situat în intravilan Prisăcani, în tarlaua 11, învecinat la nord – Ilie Aurel (nr.cad.450), la est – Drum (DS 686), la sud – teren Primăria Prisăcani şi la vest – Stanciu Dumitru (nr.cad.61.187), cu următoarele parcele: - parcela 562 cu categoria de folosinţă vii, suprafaţa de 192 mp; - parcela 564 cu categoria de folosinţă arabil, suprafaţa de 864 mp; - parcela 563 cu categoria de folosinţă curţi construcţii, suprafaţa de 384 mp; conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului anexa nr.1.35 la procesul-verbal de recepţie nr.2347/10.05.2017, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (fila 92); 2. suprafaţa de 3.600 mp, teren situat în intravilan Prisăcani, în tarlaua 15, învecinat la nord – Drum (DS 686), la est – Chiriac Ilie, la sud – Buruiană Vasile şi Achiricesei Dan şi la vest – Drum (DS 686), cu următoarele parcele: - parcela 707 cu categoria de folosinţă arabil, suprafaţa de 3.200 mp; - parcela 708 cu categoria de folosinţă vii, suprafaţa de 400 mp; conform planului de amplasament şi delimitare a imobilului anexa nr.1.35 la procesul-verbal de recepţie nr.2346/10.05.2017, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre (fila 96). Constată că reclamanta a dobândit prin accesiune dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în intravilanul satului Prisăcani, com. Prisăcani, jud. Iaşi, în tarlaua 11, parcela 563, format din locuinţă (C1) cu suprafaţa construită la sol de 110 mp şi anexă(C2) cu suprafaţa construită la sol de 62 mp. Obligă pârâta la plata către stat a sumei de 2.919 lei reprezentând ajutorul public judiciar de care a beneficiat reclamanta. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Răducăneni, jud. Ia?i. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.09.2017, conform dispoziţiilor art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 277/2017 din 27.09.2017În baza art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 27.09.2017. În baza art.396 alin.2 Cod procedură civilă, stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Dată în şedinţă publică, azi, 20.09.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2017În baza art.396 alin.1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea la data de 20.09.2017. În baza art.396 alin.2 Cod procedură civilă, stabileşte că pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Dată în şedinţă publică, azi, 12.09.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2017Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta Achiriecesei Lucreţia. Scuteşte reclamanta de la plata diferenţei onorariului de expert în cuantum de 872 lei stabilite în sarcina sa şi cuvenit expertului topo dl. Andriucă Constantin. Suma de 872 lei pentru care s-a încuviinţat ajutorul public judiciar reprezentând diferenţă de onorariu ce se cuvine expertului topo dl. Andriucă Constantin se va achita din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin Tribunalul Iaşi - Biroul contabilitate. Se va efectua adresă către Tribunalul Iaşi - Biroul contabilitate şi Biroul Local de Expertize Iaşi prin care se va aduce la cunoştinţă că în cauză a fost încuviinţată cererea de ajutor public judiciar, la adresă urmând a fi înaintată copie după prezenta încheiere. Definitivă. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 25.05.2017.
Incheiere de sedinta din 12.07.2017Amână judecarea cauzei la data de 12.09.2017 pentru când se va face dovada achitării diferenţei de onorariu pentru expert.
Incheiere de sedinta din 27.06.2017Amână judecarea cauzei la data de 27.06.2017 pentru când se va lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.05.2017Amână judecarea cauzei la dat de 30.05.2017 pentru când se revine cu adresă către expert pentru depune la dosar raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Amână judecarea cauzei la data de 11.04.2017 pentru lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Amână judecarea cauzei la adata de 07.03.2017 pentru când se emite adresă la expert în vederea efectuării lucrării.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta Achiriecesei Lucreţia. Scuteşte reclamanta de la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu provizoriu de expert ce se cuvine expertului topo Andriucă Constantin. Suma de 500 lei pentru care s-a încuviinţat ajutorul public judiciar reprezentând onorariu provizoriu ce se cuvine expertului topo Andriucă Constantin se va achita din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti prin Tribunalul Iaşi - Biroul contabilitate. Se va efectua adresă către Tribunalul Iaşi - Biroul contabilitate şi Biroul Local de Expertize Iaşi prin care se va aduce la cunoştinţă că în cauză a fost încuviinţată cererea de ajutor public judiciar, la adresă urmând a fi înaintată copie după prezenta încheiere. Definitivă. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2017.
Incheiere de sedinta din 26.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2017 şi termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar la data de 26.01.2017.
Incheiere de sedinta din 17.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2017 când se emite adresă către expert în vedrae efectuării expertizei.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamanta ACHIRIECESEI LUCREŢIA.Scuteşte reclamanta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1547 lei. Definitivă. Cercetată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 13.09.2016.
Incheiere de sedinta din 13.09.2016