F******* M****** S*****
PetentAdmite cererea formulată de către petenta, având ca obiect modificare acte constitutive. Încuviinţează modificarea actelor constitutive ale fundaţiei. Dispune înscrierea modificărilor astfel survenite, în Registrul Special – Fundaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.05.2016.
4970/2016 din 10.05.2016Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul petentei. Amână judecarea cauzei, la solicitarea reprezentantului petentei, la termenul din 10.05.2016, C21PJ, sala 332, ora 14.00, pentru când petenta are termen în cunoştinţă prin reprezentant şi va depune la dosar act adiţional la actul constitutiv, respectiv la statutul fundaţiei, autentificat de notar, în 3 ex. originale şi o copie conformă cu originalul.
Incheiere de sedinta din 19.04.2016