I**** I****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 335 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală stabileşte pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului I**** I****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” . În baza art. 396 alin. (1), (4) Cod procedură penală raportat la art. 337 Cod penal , cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului I**** I****, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin.1 lit. “b” Cod penal contopeşte cele două pedepse aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, urmând a fi stabilită rezultanta de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 9 luni şi 10 zile pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Mureş, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Mureş. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 mai 2016.
Hotarare 95/2016 din 11.05.2016Amână pronun?area la data de 11 mai 2016, ora 14:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.04.2016Amână pronun?area la data de 27.04.2016, ora 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016