S*** G********* P**** C** S*** P*** L********* J******* G****** A**** E***** I****
ReclamantC****** C*****
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. GOSPODĂRIE PREST COM S.A., prin lichidator judiciar GENERAL ACTIV EXPERT IPURL, împotriva pârâtului C****** C*****, domiciliat în Petroşani, str. 1 Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Petroşani în cazul exercitării acestei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2017.
Hotarare 884/2017 din 17.03.2017Încuviin?ează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe şi de a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 Cod proc. civ. Emite adresă către reclamantă prin care i se solicită să depună la dosarul cauzei contractul încheiat cu pârâtul precum şi dovada în concret a prestării serviciilor de mentenanţă ascensoare în favoarea pârâtului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de la data de 17.03.2017 pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 03.03.2017Fixează termen de judecată la data de 03.03.2017, completul IX civil, ora 08.30, sala 24, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 15.02.2017