G***** N****** Ş*****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. (1) Cod procedură penală, constată legalitatea Rechizitoriului din data de 28.10.2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, legalitatea administrării probelor şi actelor de urmărire penală efectuate în dosarul nr. 4452/P/2015. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul minor GIOGIU NICOLAE ?TEFAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 20.03.2017.
din 20.03.2017Repune cauza pe rol pentru a se emite adresă către Baroul Tulcea în vederea desemnării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017Amână pronunţarea la data de 30.01.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2017