O******** Ş*****
Condamnatdispune îndreptarea erorii materiale
Incheiere indreptare eroare materiala din 27.12.2016În baza art.587 alin.1 Cod de procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă S.N.P.A.P.Târgu-Ocna privind pe condamnatul OHRENCIUC IONU?-?TEFAN, deţinut în executarea pedepsei de 3 ani ?i 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de ordonan?a de urgen?ă privind circula?ia pe drumurile publice (OUG 195/2002) , aplicată prin sentinţa penală nr. 265/2014 a Judecătoriei Suceava, aflat în prezent în SNPAP Târgu-Ocna. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 305/2014 emis de Judecătoria Suceava ,atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod Penal din 1969 , cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal. Ia act că petentul condamnat a fost asistat de către avocat desemnat din oficiu. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 19.12.2016.
Hotarare 898/2016 din 19.12.2016