F****** F*******
InculpatÎn baza art.278 Cod procedură penală, îndreaptă eroarea materială evidentă strecurată în paragraful al 12-lea din minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr.2/F din 5 ianuarie 2017 al Curţii de Apel Piteşti, definitivă prin decizia penală nr.417/A din 04.12.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Secţia penală, în sensul că recipisa de consemnare are nr.1132901/1, iar nu „7017097/1”- cum din eroare s-a consemnat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 05 decembrie 2017, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.12.2017În temeiul disp. art. 291 al. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 396 al. 2 din C.pr.p., condamnă pe inculpata F****** F*******, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În temeiul disp. art. 67 din C.p. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv a drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g din C.p., pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 al. 1 din C.p. interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi g din C.p., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul disp. art. 91 al. 1 din C.p. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi dispune un termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 92 din C.p. În temeiul disp. art. 93 al. 1 din C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: ? să se prezinte la serviciul de probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; ? să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; ? să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; ? să comunice schimbarea locului de muncă ? să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În temeiul disp. art. 93 al. 2 din C.p. obligă inculpata să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune Argeş. În temeiul disp. art. 93 al. 3 din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, la Primăria Piteşti sau Consiliul Local Piteşti , pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 94 alin.1 C.pen., de durata termenului de supraveghere, datele prev. de art. 93 alin.1 lit.c) – e) se comunica Serviciului de Probaţiune Argeş. În temeiul disp. art. 91 al. 4 din C.p. atenţionează inculpata asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, respectiv revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă va mai comite infracţiuni sau dacă nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În temeiul disp. art. 72 al. 1, teza I din C.p. deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestului la domiciliu, respectiv din 03.12.2015 până la 11.12.2015. În temeiul disp. art. 399 al. 1 din C.pr.p. rap. la art. 404 alin.4 din C.pr.p. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luat faţă de inculpata F****** F******* . In baza art.291 alin. 2 CP , art. 112 alin.1 lit.e) C.pen. dispune confiscarea sumei de 17.000 de lei (predată organelor de urmărire penală de martora DEACONEASA CLAUDIA ?i consemnată la C.E.C. Bank – Sucursala Pite?ti, pe numele inculpatei F****** F*******, la dispozi?ia organului judiciar care a dispus măsura, respectiv Direc?ia Na?ională Anticorup?ie – Serviciul Teritorial Pite?ti, conform recipisei de consemnare nr. 7017097/1 din data de 04.12.2015), precum şi a sumei de 3.000 lei dobândite prin săvârşirea infracţiunii, cu privire la care s-a luat măsura asiguratorie prin ordonan?a 218/P/21015 din data de 03.12.2015. În baza art. 292 alin. 4 C.pen., dispune confiscarea sumei de 15.000 lei de la Gătejanu Corina Natali. În baza art.274 alin. 1 NCP obligă inculpata la plata către stat a sumei de 7.500 lei. Cu drept de apel in termen de 10 zilei de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.01.2017, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Hotarare 2/2017 din 05.01.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 05 ianuarie 2017. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 decembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.12.2016Amână pronunţarea la data de 22 decembrie 2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2016În baza art. 362 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata F****** F*******, măsură pe care o menţine. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. În baza art. 395 Cod procedură penală repune cauza pe rol în vederea discutării aspectului confiscării sumei de 15.000 lei de la Gătejanu Corina Natali. Stabileşte termen de judecată la data de 15 decembrie 2016, ora 10:00, pentru când se va cita inculpata şi martora Gătejanu Corina Natali, se va încunoştiinţa apărătorul ales. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 noiembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016Amână pronunţarea la 29 noiembrie 2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2016Admite proba privind audierea martorei Radu Constantina, pe teza probatorie indicată. Ia act că a fost deja încuviin?ată proba cu înscrisuri pentru inculpată. Încuviin?ează proba cu înscrisuri solicitată de inculpată prin apărător pe teza probatorie de a dovedi că în perioada de la data decesului soţului inculpatei aceasta a vândut bunuri mobile şi imobile. Respinge ca neîntemeiată solicitarea de administrarea probei cu înscrisuri cu care să dovedească situaţia juridică a terenului întrucât acestea se referă la un litigiu civil care nu are legătură cu obiectul prezentei cauze. Respinge ca nefondată cererea privind audierea martorei Oprea Floarea. Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2016, ora 8.30. Se citează martora Radu Constantina, Piteşti, str. Gârlei, bl. P 17, sc . A, ap. 12, JUD. Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 Noiembrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 01.11.2016În baza art. 362 Cod procedură penală rap. la art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă faţă de inculpata F****** F*******, măsură pe care o menţine. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04 octombrie 2016, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 04.10.2016Încuviinţează cererea formulată de avocat Oprea Constantin - apărător ales al inculpatei -, de amânare a cauzei pentru pregătirea apărării. Amână judecarea cauzei la data de 22 septembrie 2016, ora 10:00, pentru ca apărătorul inculpatei să pregătească apărarea. Stabileşte termen intermediar la data de 30 iunie 2016, ora 10:00, pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpată, pentru când se citează inculpata, iar în ipoteza în care apărătorul ales nu se poate prezenta, se va desemna un apărător din oficiu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09 iunie 2016, la Curtea de Apel Piteşti - secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016