P******* G******
InculpatR****** J****
InculpatT*** G*******
Parte civilăM******* A*****
Parte civilăR****** T****
Parte responsabilă civilmenteÎn temeiul art. 362 alin. 1 şi 2 C. proc. pen., raportat la art. 208 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpatul P******* G******, aflat în Penitenciarul Timişara, cercetat pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. d C.p., fiecare cu aplicarea art. 77 lit. a si d C.p. (persoane vătămate M******* A***** si T*** G*******), precum şi a două infractiuni de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fara a poseda permis de conducere, fapte prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p. (săvârşite în data de 05.03.2016 si 06.03.2016), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p., arestat preventiv prin încheierea Tribunalului Timis nr. 203/11.03.2016 pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 11.03.2016 şi până la data de 09.04.2016, măsură care a fost menţinută în faza camerei preliminare prin încheierile din 05.04.2016 şi 22.04.2015 ale Judecătoriei Timişoara. În temeiul art. 208 C. proc. pen., raportat la art. 242 alin. 2 şi art. 214 şi 215 C. proc. pen., cu aplicarea art. 211 alin. 2 şi 202 alin. 4 lit. b C. proc. pen., înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului P******* G******, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. nr. 1/UP/11.03.2016 emis de Tribunalul Timiş, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. În temeiul art. 208 alin. 5 C. proc. pen. verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar urmează să fie efectuată înainte de expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de lege. În temeiul art. 215 alin. 1 C. proc. pen. impune inculpatului P******* G****** respectarea următoarelor obligaţii pe timpul cât se află sub control judiciar: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la I.P.J. Timiş- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În temeiul art. 215 alin. 1 C. proc. pen. impune inculpatului P******* G****** respectarea următoarelor obligaţii pe timpul cât se află sub control judiciar: a) să nu depăşească limta teritorială a judeţului Timiş, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În temeiul art. 215 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 4 C. proc. pen. supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar se va realiza de I.P.J. Timiş- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare. În temeiul art. 215 alin. 5 C. proc. pen. dispune comunicarea câte unei copii a prezentei încheieri inculpatului, I.P.J. Timiş, I.P.J. Timiş- Serviciul de Investigaţii Criminale - Biroul Supravegheri Judiciare, Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Poliţiei Comunitare Timişoara, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Timiş, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Timiş, Inspectoratului Naţional al Poliţiei de Frontieră, I.P.J. Timiş- Serviciul Arme şi Muniţii. Dispune punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/UP/11.03.2016 emis de Tribunalul Timiş după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este deţinut sau arestat preventiv în altă cauză. Măsura se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţă inculpatului. În temeiul art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în ceea ce priveşte măsurile preventive în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.06.2016, ora 15,35.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 15.06.2016