C******* M******
PetentU******* A************ T********** N******* P*** C******** L****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul C******* M****** în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială or. Negreşti. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PVSX nr. 036252 din data de 24.07.2015, cu cea a obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 30 ore. Obligă intimatul ca în total să presteze o activitate în folosul comunităţii pe o durată totală de 30 ore cu respectarea dispoziţiilor art. 2 şi art. 6 din O.G. nr. 55/2002 în sensul că activitatea în folosul comunităţii se va desfăşura ţinând seama de aptitudinile fizice şi psihice, precum şi de nivelul pregătirii profesionale ale acestuia după un anumit program întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 din OG nr. 55/2002. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi,01.02.2017.
Hotarare 176/2017 din 01.02.2017