S* P******** - F***** S**
DebitorN***** I********* I****
CreditorS* E**** E*** S**
CreditorI***** S**
CreditorS* P***** S*
CreditorAcordă termen administrativ de control la data de 04.05.2023, Camera de Consiliu, ora 12:00, pentru când practicianul în insolvenţă: - va întocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014 şi îl va depune la dosarul cauzei cel mai târziu până la data de 27.04.2023, prin care va informa instanţa cu privire la demersurile efectuate în procedură, precum şi demersurile ce urmează a le efectua. - va ataşa la raport toate publicaţiile şi înscrisurile emise; Totodată, pune în vedere practicianului în insolvenţă să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dovezile de comunicare, respectiv de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă urmând a le depune la dosar. Pune în vedere practicianului în insolvenţă că cererile trebuie depuse în conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedură civilă separat de raport, iar neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, la data de 19.01.2023. judecarea cauzei la data de 04.05.2023.
Rezolutie din 19.01.2023Acordă termen administrativ de control la data de 19.01.2023, pentru când practicianul în insolvenţă: - va întocmi raport de activitate, conform art. 59 al. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2014 şi îl va depune la dosarul cauzei cel mai târziu până la data de 12.01.2023, raport prin care va informa instanţa cu privire la: o demersurile efectuate în procedură, precum şi demersurile ce urmează a le efectua. - va ataşa la raport toate publicaţiile şi înscrisurile emise Totodată, pune în vedere practicianului în insolvenţă să se prezinte (sau să delege un reprezentant care să se prezinte) periodic la Serviciul Arhivă, să verifice şi să ridice de la dosarul cauzei duplicatele cererilor, dacă acestea există în duplicat, dacă nu să solicite copii de pe acestea, să le analizeze şi să ia măsurile ce se impun, măsurile luate să le insereze într-un raport pe care să-l comunice cu petenţii şi să îl publice în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, dovezile de comunicare, respectiv de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă urmând a le depune la dosar. Pune în vedere practicianului în insolvenţă că cererile trebuie depuse în conformitate cu art. 41 alin. 4 din Legea 85/2014 rap. la art. 194 Cod procedură civilă separat de raport, iar neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul sindic poate duce la aplicarea unei amenzi. Dată în Camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, din data de 27.10.2022.
Rezolutie din 27.10.2022Admite cererea formulată de administratorul judiciar SCP CENTRUM LEX SPRL. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune intrarea în faliment – prin procedura generală a debitoarei S.C. PORCOLINO - FAMILY S.R.L.Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare.Stabileşte termen administrativ de control la data de 27.10.2022. Pronunţată în şedinţa publică din 23.06.2022 .
Hotarare intermediara 680/2022 din 23.06.2022Fixează termen de judecată la data de 23.06.2022, sala 174, orele 09,00, complet C2NS/MA pentru când se vor cita părţile prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea soluţionării cererii de intrare în faliment.
Rezolutie din 26.05.2022Respinge cererea de intrare în faliment
Hotarare intermediara 260/2022 din 03.03.2022Termen de judecată 03.03.2022, în vederea soluţionării cererii de intrare în faliment.
Rezolutie din 20.01.2022îndeplinire obligaţii asumate prin plan
Rezolutie din 16.09.2021Pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun.
Rezolutie din 06.05.2021îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare
Rezolutie din 21.01.2021- termen pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare.
Rezolutie din 17.09.2020termen administrativ 17.09.2020
Rezolutie din 23.06.2020Suspendat Decret-195/2020.
Rezolutie din 19.03.2020îndeplinire obligaţii
Incheiere de sedinta din 27.06.2019Confirmă modificarea planului de reorganizare
Hotarare intermediara 441/2019 din 04.04.2019continuare procedură
Incheiere de sedinta din 13.12.2018îndeplinire obligaţii
Incheiere de sedinta din 20.09.2018Confirmă planul de reprganizare. Termen pentru continuarea procedurii la 20.09.2018
Hotarare intermediara 421/2018 din 19.04.2018continuare procedură
Incheiere de sedinta din 25.01.2018evaluare şi valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 06.10.2017pentru continuarea procedurii şi efectuarea demersurilor care se impun
Incheiere de sedinta din 18.05.2017continuare procedura Confirma în calitate de administrator judiciar al debitoarei practicianul în insolvenţă Centrum Lex SPRL, cu o retribuţie fixă de 1000 lei/lună plus TVA şi onorariu variabil din sumele distribuite creditorilor de 5%, astfel cum s-a stabilit prin procesul verbal al adunării creditorilor din 19.01.2017;
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Deschide procedura
Hotarare intermediara 1362/2016 din 10.11.2016