A*** S****
InculpatA*** N******
Parte responsabilă civilmenteB**** M*******
Parte responsabilă civilmenteS******** D* P********* D* P* L**** T********* G*****
Reprezentant legalÎn baza art. 121 alin. 1 lit. a, c şi e Cod penal impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, să nu se afle în locurile sau localurile în care se consumă băuturi alcoolice şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi la datele fixate. Atrage atenţia inculpatului minor că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa poate dispune prelungirea măsurii educative, înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă sau înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017În baza art. 120 C.pen. aplică inculpatului minor A*** S****, măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, pe o durată de 6 luni, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 113 Cod penal, şi a infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 113 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. În baza art. 121 alin. 1 lit. a, c şi e C.pen., impune inculpatului ca pe durata executării măsurii educative să urmeze un curs de pregătire şcolară sau formare profesională, să nu se afle în locurile sau localurile în care se consumă băuturi alcoolice şi să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi la datele fixate. Atrage atenţia inculpatului minor că în cazul nerespectării cu rea-credinţă a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, precum şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa poate dispune prelungirea măsurii educative, înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă sau înlocuirea măsurii luate cu o măsură educativă privativă de libertate.În baza art. 274 C. proc. pen. obligă pe inculpatul A*** S**** la plata sumei de 357 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.În baza dispoziţiilor art.272 C.pr.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat (delegaţie nr. 444/03.08.2016) în sumă de 260 lei va fi avansat către Baroul Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 469/2016 din 13.10.2016Pentru lipsa referatului de evaluare pentru inculpatul minor, acordă termen la data de 13.10.2016.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016