B**** M*****
InculpatA****** N******** D* A*********** F****** D******* G******* R******** A F********* P****** C*** P*** A************ J******** A F********* P****** S*** M***
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3386/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 3386/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, privind pe inculpatul B.M, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita de 10.000 ţigarete, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B.M. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
345/2016 din 05.10.2016Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul B.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita de 10.000 ţigarete, prev. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, privind prelungirea dreptului de circulaţie.
Hotarare intermediara din 29.09.2016