M**** R****
CondamnatAdmite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Focşani. În temeiul art. 59 C.pen. si art. 60 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 din noul Cod Penal, dispune liberarea condiţionată a condamnatului M**** R****, în prezent deţinut in Penitenciarul Focşani, din pedeapsa de 1 an, 10 luni, 156 zile închisoare, aplicata prin sentinta penală nr. 2060/2014, pronunţata de Judecătoria Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii privind ordonanta de urgentă privind circulatia pe drumurile publice (OUG 195/2002). Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art.61 din Codul penal din 1969 privind revocarea liberării condiţionate. Dispune punerea în libertate de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2225/2014 emis de Judecătoria Ploieşti. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu (avocat Lăbunţ Adrian cu delegaţia pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 235/29.01.2016 emisă de Baroul Vrancea), în cuantum de 130 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 februarie 2016.
Hotarare 250/2016 din 03.02.2016