S******* I**** D*****
ContestatorO** P***** S*
IntimatAdmite sesizarea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul hotărârii încheierii din 05.10.2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8151/280/2016, în sensul că se va menţiona „ ajutorul public judiciar în sumă de 500 lei, acordat contestatorului Stoicana Ionuţ Daniel, rămâne în sarcina statului”. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.07.2018.
Incheiere finala dezinvestire din 18.07.2018Respinge contestaţia la executare formulată de contestatorul Stoicana Ionuţ Daniel împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 245/2016 aflat pe rolul BEJ Şotae Marian, intimată fiind OMV Petrom S.A., ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a executării silite ce formează obiectul dosarului de executare nr. 245/2016 aflat pe rolul BEJ Şotae Marian, ca fiind rămasă fără obiect. Respinge cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2017.
Incheiere finala dezinvestire din 05.10.2017Amână pronunţarea pentru data de 05.10.2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2017Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02 Octombrie 2017. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 19.06.2017Ia act de faptul că a fost îndeplinită de către contestator obligaţia timbrării. Admite probele aşa cum au fost solicitate de contestator, respectiv proba cu înscrisuri şi emiterea unei adrese către BEJ Sotae Marian. Se emite adresă către BEJ Sotae Marian cu solicitarea de a depune în copii certificate pentru conformitate cu originalul, toate actele efectuate în dosarul de executare nr. 245/2016, cu menţiunea că este obligat contestatorul să achite contravaloarea acestor copii, sub sancţiunea suspendării contestaţiei, prevăzută de art. 242 NCPC. În vederea depunerii dosarului de executare, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19 Iunie 2017. Cu drept de apel odată cu fondul . Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2017.
Incheiere de sedinta din 24.04.2017Ia act de achitarea de către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei pentru cererea de suspendare executare. Ia act că pentru taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei aferentă contestaţiei la executare contestatorul a depus cerere de ajutor public judiciar urmând ca acesta să depună înscrisurile aferente cererii. Stabileşte termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulate de către contestator la data de 20.03.2017, în şedinţa Camerei de Consiliu, şi se formează dosar asociat. Prorogă discutarea excepţiei netimbrării, invocate de către intimată prin întâmpinare. Amână judecarea fondului cauzei la 24.04.2017 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2017
Incheiere de sedinta din 20.02.2017Având în vedere procedura specială prevăzută pentru prezenta cauză având ca obiect contestaţie la executare şi faptul că dosarul nu a fost regularizat de către judecătorul investit în judecata cauzei, citează contestatorul S******* I**** D***** cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei pentru contestaţia la executare şi dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 lei pentru cererea de suspendare executare, sub sancţiunea anulării cererilor. Prorogă discutarea excepţiei netimbrării, invocate de către intimată prin întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 20.02.2017 Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2016
Incheiere de sedinta din 19.12.2016În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art.15-17 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru şi reală independenţă, acordă termen la data de 19 Decembrie 2016, pentru când se citează contestatorul, intimata având termenul în cunoştinţă, conf. disp. art. 229 NCPC. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 03.10.2016