P******** C*********
InculpatD********** E****** O****** S*** (***** S*** C** D********** S*** R*********** C*********** P*** S** E***** L**** Ş* A********
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 4(patru) luni închisoare în sarcina inculpatului P******** C*********, sub aspectul săvârşirii săvâr?irea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. (1) şi (3) din c.p. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., stabileşte pedeapsa de 4(patru) luni închisoare în sarcina inculpatului P******** C*********, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe, prev. de art. 92 alin. (2) din legea nr. 123/2012. Conform art.38 alin.1 raportat la art.39 alin.1 lit.b cod penal, se stabileşte în sarcina inculpatului P******** C********* pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4(patru) luni închisoare, la care se adaugă o treime din pedeapsa de 4(patru) luni închisoare(totalul celorlalte pedepse), respectiv 1(o) lună şi 10 zile închisoare, fiind astfel stabilită în final pedeapsa de 5(cinci) luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., rap la art. 88 c.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.03.2018.
Hotarare 130/2018 din 15.03.2018Amână pronunţarea la data de 15 martie 2018. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 08.03.2018Admite cererea inculpatului P******** C********* ?i dispune judecata în procedura simplificată. Încuviinţează pentru inculpat proba cu înscrisuri în circumstanţiere. Se emite adresă către I.P.J. Teleorman în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a inculpatului P******** C*********. Amână cauza şi acordă termen la data de 08 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Acordă termen pentru a fi prezent inculpatul, care şi-a exprimat intenţia, prin apărare, să solicite judecata în procedură simplificată. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 11 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.10.2017Admite cererea de amânare formulată de către inculpat, pentru a se împăca cu partea civilă. Pune în vedre inculpatului să depună la dosarul cauzei un înscris autentic din care să rezulte că părţii civile i-a fost achitat prejudiciul şi că aceasta este de acord să se împace cu inculpatul. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 14 septembrie 2017, pentru când inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.06.2017Citarea părţii civile Distribuţie Energie Oltenia S.A., căruia i se va comunica o copie a încheierii de cameră preliminară din 20 aprilie 2017. Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată la data de 22 iunie 2017.
Incheiere de sedinta din 25.05.2017