U***** C********* P*** A************ P**
CondamnatAdmite sesizarea din oficiu şi în temeiul art. 278 Cod pr. penală dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în conţinutul sentinţei penale nr.1438/22.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, dată în dosarul nr.8165/333/2016, privind termenul de reiterare a cererii de liberare condiţionată, în ceea ce îl priveşte pe condamnatul Ursaru Constantin, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, care corect este 28.02.2017 şi nu 31.02.2017, aşa cum s-a menţionat în alineatul al doilea. Dispune ca îndreptarea să se efectueze în ambele exemplare ale sentinţei penale nr.1438/22.11.2016 a Judecătoriei Vaslui, dată în dosarul nr.8165/333/2016. Dată în şedinţă publică, azi, 21.12.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.12.2016Respinge propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Vaslui privind liberarea condiţionată a condamnatului Ursaru Constantin, deţinut în prezent în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 12 ani de închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.137/D/2011 a Tribunalului Bacău, mandat de executare nr.214/D/2012, ca neîntemeiată. În baza art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, fixează termen de reiterare a cererii după data de 31.02.2017. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu-av.leuştean Felicia (delegaţie nr.1685/07.11.2016) va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.11.2016.
Hotarare 1438/2016 din 22.11.2016Stabileşte termen pentru pronunţarea în cauză la data de 22.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.11.2016