M***** I**** V*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 CPP rap. la art.59 c.pen. admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Satu Mare privind pe petentul condamnat M***** I**** V***** , în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 8/2012, emisă de Tribunalul Sălaj, pentru săvârşirea infracţiunii autor tentativa omor calificat(175 CP). Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 8/2012/2012, emis de Tribunalul Sălaj, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 61 Cod penal. În baza art. 272 al.1 cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Biro Rares. În baza art. 275 al.3 cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Hotarare 149/2016 din 16.02.2016