S* R*** S* C********
ReclamantL*** E****
PârâtL*** E**** c* d** a***
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu. Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC RAJA SA în contradictoriu cu pârâta L*** E****. Obligă pârâta să plătească reclamantei: - suma de 15.964,61 lei, reprezentând contravaloarea facturii seria EF nr. 103194539/31.08.2015, - penalităţile de întârziere, calculate pentru neplata la scadenţă a facturii indicate, penalităţi calculate conform art. 13 din contractul de furnizare nr. 5519/11.10.2013, art. 120 alin. 2 Cod Procedură Fiscală şi art. 31 din Legea nr. 241/2006, - cheltuieli de judecată în cuantum de 903,25 lei, reprezentând taxa de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecatoria Constan?a. Pronunţată astăzi, 10.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 12688/2017 din 10.11.2017Amână pronunţarea la data de 10.11.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.10.2017Amână pronunţarea la data de 30.10.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.10.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2017Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 05.10.2017pentru a se depune precizari de catre reclamanta
Incheiere de sedinta din 07.09.2017În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ., suspendă judecata cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.03.2017.
Incheiere suspendare din 31.03.2017Amână pronunţarea la data de 31.03.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2017În baza art. 400C.p.civ., repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 30.03.2017, ora 13.30, pentru când se citează părţile, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia procesuală cu privire la interesul în formularea cererii, faţă de disp. art. 31 alin. 17 din Legea nr. 241/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea 224/2015. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 10.02.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 10.02.2017Amână pronunţarea la data de 10.02.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.02.2017Amână pronunţarea la data de 03.02.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2017pentru a se depune de către reclamantă relaţiile solicitate
Incheiere de sedinta din 15.12.2016pentru a se administra probele propuse
Incheiere de sedinta din 20.10.2016pentru administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 07.09.2016