T**** A* A*****
InculpatB******* D******
Parte civilăP******* C****** G*****
Parte vătămatăB******** G********* C******
Parte vătămatăS****** F******
Parte vătămatăÎn baza art. 290 alin. 1 Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală şi art. 5 Codul penal condamnă inculpatul Torac Adrian, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”. În baza art. 215 alin. 1, 2 şi 3 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Codul penal din 1969 (11 acte materiale) cu aplicarea art. 396 alin. 10 Codul de procedură penală şi art. 5 Codul penal condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvâr?irea infrac?iunii de „înşelăciune în formă continuată”. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Codul penal din 1969 contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare. În baza art. 71 alin.1, 2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua, lit. b din Codul penal din 1969. În baza art. 81 Codul penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei şi în baza art. 82 Codul penal din 1969 stabileşte un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art. 83 Cod penal din 1969 atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate în termenul de încercare stabilit. În baza art. 71 alin. 5 Codul penal din 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata termenului de încercare a suspendării condiţionate. Respinge ca inadmisibilă în procesul penal acţiunea civilă formulată de partea civilă B******* D******. Admite acţiunile civile şi obligă inculpatul la plata următoarelor sume: • către partea civilă Stafi Constantin suma de 2000 lei • către partea civilă Hanţă Alexandru suma de 1800 lei • către partea civilă Bălănucă Gabriela suma de 2000 lei • către partea civilă Custură Lavinia Andreea suma de 1800 lei • către partea civilă Brînzei Mihai Andrei suma de 1000 lei • către partea civilă Enache Ana – Maria suma de 2000 lei Ia act că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat părţilor civile Grigore Anamaria şi Bof Cosmin Alexandru. În baza art. 118 alin. 1 lit. e Codul penal din 1969 dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 4.500 lei dobândită ca urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată. În baza art. 404 alin. 4 lit. c menţine măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 14.01.2014, cu privire la suma de 15.000 lei ridicată de la inculpatul Torac Adrian şi consemnată la CEC BANK conform recipisei de consemnare nr. 1032592/1. În baza art. 25 alin. 3 raportat la art. 404 alin. 4 lit. i Codul de procedură penală dispune desfiinţarea înscrisurilor cerere deschidere cont persoane fizice nr. 1327/12.10.2012 şi cerere emitere card de debit nr. 1331/12.10.2012 pe numele persoanei vătămate B******* D****** (f.219 – 230 ds.up). Dispune restituirea către inculpatul Torac Adrian, la rămânerea definitivă a cauzei, a unei şepci din material textil de culoare roşie, cu cozoroc, având în partea frontală o emblemă cu inscripţia B/BEAM FORMULA/A STANDARD SINCE 1795, ridicată cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare şi care se află la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IPJ Suceava (fila 321). Dispune restituirea către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, la rămânerea definitivă a cauzei, a originalului celor două declaraţii olografe ale inculpatului Torac Adrian, puse la dispoziţie ca modele de comparaţie (f.241, 243-244 ds.up) şi păstrarea de copii conforme la dosarul cauzei. În baza art. 274 alin. 1 Codul de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 1.500 lei în faza de urmărire penală. Respinge ca nefondată cererea părţii civile B******* D****** de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.06.2018.
Hotarare 347/2018 din 29.06.2018Amână pronun?area cauzei la data de 29.06.2018. Pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 13.06.2018.
Incheiere de sedinta din 13.06.2018Amână pronunţarea pentru data de 13.06.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.06.2018.
Incheiere de sedinta din 11.06.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 11 iunie 2018, ora 09:00, completul C3, sala 206, pentru când se repetă procedura de citare cu părţile civile Hanţă Alexandru, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai-Andrei, Benţa Ana Maria, persoanele vătămate S****** F****** şi Burghelea Gheorghiţă-Ciprian. Inculpatul, părţile civile Bof Cosmin-Alexandru, Grigore Anamaria, B******* D****** şi persoana vătămată P******* C****** G***** au termen în cunoştinţă. Părţile civile Stafi Constantin, Custura Lavinia-Andreea au termen în cunoştinţă conform art. 353 alin.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 25.05.2018Pentru a da posibilitatea apărătorului inculpatului să depună la dosar înscrisuri referitoare la procedura de conciliere făcută în numele inculpatului către toate persoanele vătămate, va încuviinţa cererea acestuia şi va acorda termenul solicitat. În vederea administrării probatoriului, Pentru justa soluţionare a cauzei, DISPUNE: Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului şi acordă termenul solicitat pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri referitoare la procedura de conciliere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 25 mai 2018, ora 08:30, completul C3, sala 306, pentru când se repetă procedura de citare cu părţile civile Hanţă Alexandru, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai-Andrei, Benţa Ana Maria, persoanele vătămate S****** F****** şi Burghelea Gheorghiţă-Ciprian. Inculpatul, părţile civile Bof Cosmin-Alexandru, Grigore Anamaria, B******* D****** şi persoana vătămată P******* C****** G***** au termen în cunoştinţă. Părţile civile Stafi Constantin, Custura Lavinia-Andreea au termen în cunoştinţă conform art. 353 alin.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2018.
Incheiere de sedinta din 14.05.2018Admite proba cu doi martori solicitată de partea civilă B******* D******, prin apărător. Pune în vedere apărătorului ales să ia legătura cu persoana vătămată şi să indice în scris numele celor doi martori în a căror audiere insistă până la sfârşitul şedinţei de judecată şi să asigure prezenţa lor la termenul următor. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14 mai 2018, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când se repetă procedura de citare cu părţile civile Hanţă Alexandru, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai-Andrei, Benţa Ana Maria, persoanele vătămate S****** F****** şi Burghelea Gheorghiţă-Ciprian. Inculpatul, părţile civile Bof Cosmin-Alexandru, Grigore Anamaria, B******* D****** şi persoana vătămată P******* C****** G***** au termen în cunoştinţă. Părţile civile Stafi Constantin, Custura Lavinia-Andreea au termen în cunoştinţă conform art. 353 alin.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2018.
Incheiere de sedinta din 26.03.2018Efectuarea de verificări în baza de date D.E.P.A.B.D. pentru stabili care este actualul domiciliu al părţii civile Enache Ana-Maria, iar în situaţia în care rezultă o nouă adresă, citarea la acea adresă şi prin afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26 martie 2018, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când se repetă procedura de citare cu părţile civile Hanţă Alexandru, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai-Andrei, persoanele vătămate S****** F****** şi Burghelea Gheorghiţă-Ciprian. Inculpatul, părţile civile Bof Cosmin-Alexandru, Grigore Anamaria persoanele vătămate P******* C****** G***** şi B******* D****** au termen în cunoştinţă. Părţile civile Stafi Constantin, Custura Lavinia-Andreea au termen în cunoştinţă conform art. 353 alin.2 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 februarie 2018.
Incheiere de sedinta din 19.02.2018Efectuarea de verificări în baza de date D.E.P.A.B.D. pentru stabili care este noul domiciliu al persoanei vătămate S****** F******, iar în situaţia în care rezultă o nouă adresă, citarea la acea adresă şi prin afişare la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 19 februarie 2018, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când se vor cita părţile civile Hanţă Alexandru, Stafi Constantin, Custura Lavinia-Andreea, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai-Andrei, Enache Ana-Maria şi persoana vătămată, Burghelea Gheorghiţă-Ciprian. Inculpatul, părţile civile Bof Cosmin-Alexandru, Grigore Anamaria persoanele vătămate P******* C****** G***** şi B******* D****** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2018.
Incheiere de sedinta din 29.01.2018Efectuarea de verificări în baza de date D.E.P.A.B.D. pentru a vedea dacă partea civilă Grigore Anamaria, figurează cu o nouă adresă şi, în această situaţie, citarea la noua adresă care rezultă din verificări, în caz contrar va fi citată în continuare la vechea adresă şi prin afişare la uşa instanţei. Admite solicitarea apărătorului inculpatului de acordare a unui termen în vederea realizării unei împăcări cu partea civilă Bof Cosmin-Alexandru în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 29 ianuarie 2018, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când se vor cita părţile civile Hanţă Alexandru, Stafi Constantin, Custura Lavinia-Andreea, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai-Andrei, Enache Ana-Maria şi persoanele vătămate, Burghelea Gheorghiţă-Ciprian şi S****** F******. Inculpatul, partea civilă Bof Cosmin-Alexandru, persoanele vătămate P******* C****** G***** şi B******* D****** au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 decembrie 2017.
Incheiere de sedinta din 04.12.2017Refacerea procedurii de citare cu persoana vătămată B******** G********* C******. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 04 decembrie 2017, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când se vor cita părţile civile şi persoanele vătămate Burghelea Gheorghiţă-Ciprian şi S****** F******, inculpatul şi persoanele vătămate P******* C****** G***** şi B******* D****** având termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 octombrie 2017.
Incheiere de sedinta din 23.10.2017Ia act că a fost aprobată desfiinţarea, începând cu data 8 septembrie 2017, a completurilor penale C 6, C 6 Old, CCP 6, CE 6 şi CDL 6. Trimite dosarul nr. 8200/314/2016 al Judecătoriei Suceava, ca urmare a repartizării aleatorii, la completul C3, termen de judecată stabilit la data de 23.10.2017, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.09.2017.
Incheiere de sedinta din 27.09.2017În baza art. 70 C.p.p. raportat la art. 9 din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi la art. 6 CEDO, admite cererea de abţinere formulată de doamna procuror stagiar din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava Ilaşcu Iuliana Andreea de la soluţionarea dosarului nr. 8200/314/2016 al Judecătoriei Suceava. În temeiul art. 70 alin. 6 C.p.p. menţine actele de procedură îndeplinite în prezenta cauză până la data pronunţării prezentei. Pune în vedere Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava să asigure înlocuirea doamnei procuror stagiar Ilaşcu Iuliana Andreea la termenele de judecată fixate în dosarul nr. 8200/314/2016 al Judecătoriei Suceava. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.06.2017.
Incheiere abtinere din 26.06.2017Fixează termen în vederea soluţionării cererii de abţinere formulate de către Reprezentanta Ministerului Public, procuror Ilaşcu Iuliana Andreea, la data de 26.06.2017. Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 27.09.2017, ora 08,30, pentru când inculpatul Torac Adrian, persoanele vătămate B******* D******, Bof Cosmin Alexandru, Stafi Constantin, Cusură Lavinia Andreea, şi părţile civile Grigore Anamaria, P******* C****** G***** au termenul în cunoştinţă. Se vor cita din nou persoanele vătămate Burghelea Gheorghiţă-Ciprian şi S****** F******, precum şi părţile civile Hanţă Alexandru, Bălănucă Gabriela, Brînzei Mihai Andrei şi Enache Ana Maria. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.06.2017.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017