B*** G*******
InculpatÎn baza art. 335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul B*** G*******, pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere , la o pedeapsă de - 1 an închisoare în regim de detenţie. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, calculat conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei. În baza art.96 alin.4 Cod penal dispune revocarea suspendării executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.851/27.06.2014 pronunţată de Judecătoria Oradea în Dos.nr.9663/271/2013 rămasă definitivă la data de 28.10.2014 prin Decizia penală nr.527/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată în cauză de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul B*** G******* să execute în final o pedeapsă de : - 2 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art.45 alin.3 lit.b Cod penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, calculat conform art.68 alin.1 lit.c Cod penal , la care se adaugă partea neexecutată din pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit a şi b Cod penal pe o perioadă de 3 ani, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr.851/27.06.2014 pronunţată de Judecătoria Oradea în Dos.nr.9663/271/2013 rămasă definitivă la data de 28.10.2014 prin Decizia penală nr.527/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Oradea. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal respectiv de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 h din data 04.04.2013. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 iulie 2017
Hotarare 705/2017 din 11.07.2017Amână pronunţarea pentru 11.07.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.07.2017Amână pronunţarea pentru 04.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2017în vederea citării martorului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 06.06.2017pentru citarea martorului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 02.05.2017având în vedere lipsa martorilor
Incheiere de sedinta din 28.03.2017in vederea citării martorilor cu mandate de aducere
Incheiere de sedinta din 31.01.2017în vederea audierii martorilor
Incheiere de sedinta din 06.12.2016pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 18.10.2016având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de inculpat
Incheiere de sedinta din 20.09.2016