G**** L********
InculpatÎn baza art. 334 aln 1 N.C.pen. cu aplicarea 396 aln 10 C. proc. pen, condamnă pe inculpatul G**** L******** la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neânmatriculat . În baza art. 335 aln 2 N.C.pen. cu aplicarea 396 aln 10 C. proc. pen, condamnă acelaşi inculpate la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fara permis de conducere , ambele cu aplicarea art 38 alin 1 C. pen. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 lit. b N.C.p. contopeşte pedepsele stabilite anterior, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare. În temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, art. 864 Codul penal din 1969 rap. la art. 83 Codul penal din 1969 revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 135/20.11.2013 a Judecătoriei Segarcea , pronunţată în dosarul nr. 1462/304/2013 , definitivă prin nerecurare la data de 16.12.2013 şi dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa rezultantă stabilită prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul G**** L******** să execute, în final, pedeapsa de 3 ani şi 11 luni închisoare , în regim de detenţie. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 420 lei reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.12.2016.
Hotarare 247/2016 din 15.12.2016pt a se emite adresa la Biroul Executari Penale
Incheiere de sedinta din 24.11.2016pt depunere inscrisuri
Incheiere de sedinta din 03.11.2016ptt. pregatirea apararii
Incheiere de sedinta din 13.10.2016