C***** B*****
ReclamantC***** C*********
PârâtC***** M*****
PârâtC***** L*****
PârâtU******* A************ T********** C***** O****
PârâtRespinge cererea formulată de reclamanta Culcea Bădiţa, în contradictoriu cu pârâţii C***** C********* şi U.A.T. Orelea ca neîntemeiată. Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţă publică azi, 26 martie 2019.
Hotarare 279/2019 din 26.03.2019Repune cauza pe rol şi fixează termen la data de 26.03.2019,ora 9:00, pentru când se citează părţile, iar reclamatul se citează cu menţiunea de a preciza dacă insista în soluţionarea cererii. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art.396 Cod procedura civilă, amână pronunţarea cu privire la soluţionarea cauzei pentru data de 04.02.2019. Pronunţarea hotărârii se va face potrivit art. 402 din Codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.01.2019În temeiul art. 413 alin 2 Cod procedură civilă dispune reluarea judecării cauzei şi stabileşte termen de judecată la data de 22.01.2019, pentru când se citează părţile. Pronunţata în şedinţa publica, azi 23 octombrie 2018.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018Disjunge cererea formulata de reclamanta avand ca obiect anularea certificatului fiscal nr. 1732/29.09.2008, urmand a se forma un dosar separat in vederea solutionarii. In temeiul art. 413 alin. 1 pct 1 cod procedura civila, suspenda solutionarea cererii avand ca obiect anulare act, respectiv a testamentului autentificat sub nr. 1602/24.05.2012, a contractului de tranzactie incheiat in dosarul nr. 1812/213/2008 cat şi a contractului de vanzare cumparare nr. 1601/24.05.2012, pana la solutionarea dosarului avand ca obiect anulare certificat fiscal. Cu recurs pe toata durata suspendarii cursului judecatii. Pronuntata in şedinta publica, azi, 27.09.2016.
Incheiere suspendare din 27.09.2016