N***** J*****
ReclamantB******* C******
PârâtB******* O***** D******* G*******
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect revendicare formulată de reclamanta N***** J***** în contradictoriu cu pârâţii B******* C****** şi BERECHET OLGUŢA DORINELA GABRIELA. Obligă pe pârâţii B******* C****** şi Berechet Olguţa Dorinela Gabriela să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă reclamantei N***** J*****, suprafaţa de 4016 m.p., situată în extravilanul comunei Luncaviţa, tarla 29, parcela A 617/1, delimitată prin punctele 12, 16, 15, 14, 17, 13, 10, 9, 8, 7, conform reprezentării grafice din planul de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expert Acriş Raina şi care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 1739 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Măcin sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi, 25 iulie 2017, în şedinţă publică. Conform art.396 alin.2 cod pr.civilă, soluţia este pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 513/2017 din 25.07.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 25 iulie 2017. Pronunţată astăzi, 14 iulie 2017, în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.07.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 14 iulie 2017. Pronunţată astăzi, 28 iunie 2017, în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2017Faţă de cererea formulată de reclamantă prin care solicită acordarea unui termen în vederea studierii raportului de expertiză tehnică topografică şi pentru a se înainta către pârâţi câte un exemplar de pe raport, instanţa
Incheiere de sedinta din 10.05.2017Faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică topografică, instanţa
Incheiere de sedinta din 22.03.2017Faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică topografică, instanţa
Incheiere de sedinta din 25.01.2017Pentru administrarea probatoriului, instanţa
Incheiere de sedinta din 23.11.2016