M**** I*****
PetentReabilitează petenta M**** I***** pentru pedeapsa rezultantă de 400 lei amendă penală, care i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 145/28.01.1998, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 11427/1997, definitivă prin decizia penală nr. 624/R din 01.10.1998 a Curţii de Apel Piteşti, şi pentru pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, aplicată acesteia prin sentinţa penală nr. 812/25.05.1999, pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosar nr. 2921/1999, rămasă definitivă astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 303/15.09.1999 a Tribunalului Vâlcea. În baza art. 275 alin. 3 Cod pr. pen. ; Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2016.
Hotarare 557/2016 din 15.12.2016se emite adresă către AJFP Vâlcea în sensul de a comunica dacă petenta figurează cu debite şi, în caz afirmativ, care este natura acestora
Incheiere de sedinta din 09.11.2016Emite adresă către A.J.F.P. Vâlcea, pentru a ne comunica dacă petenta figurează cu debite către stat şi care este natura acestora. De asemenea, să ne comunice dacă petenta a achitat amendat penală în cuantum de 400 lei, aplicată prin sentinţa penală nr. 145/28.01.1998 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, în dosarul penal nr. 11427/1997, definitivă prin decizia penală nr. 624/R/01.10.1998, iar în caz afirmativ, să ne precizeze data când respectiva amendă penală a fost achitată. Emite adresă către Tribunalul Vâlcea, pentru a ne comunica data rămânerii definitive deciziei penale nr. 303/15.09.1999 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul penal nr. 4338/1999. Amână cauza şi acordă termen la data de 09 noiembrie 2016, pentru când petenta primeşte termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 12.10.2016