B**** M****
Intimat reclamantO********* I********** R******* P***** P******** O********** D********** R********* U**** R******* V***
Recurent pârâtAdmite recursul declarat de pârâtul recurent Organismul Intermediar Regional pentru Programul Opera?ional Sectorial Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Vest împotriva sentinţei civile nr.834/25.04.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.826/30/2016 în contradictoriu cu reclamanta intimată Balaş Maria. Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecare, admite în parte acţiunea reclamantei, în sensul că menţine soluţia de anulare a Deciziei nr.458/03.12.2015 emisă de pârât şi respinge pentru autoritate de lucru judecat petitele privind emiterea unei noi decizii în baza OUG nr.83/2014 şi de obligare a pârâtului la recalcularea şi plata diferenţelor salariale aferente treptei 1 de la data apariţiei Lg. nr.71/2015 şi pe viitor, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată până la plata efectivă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.01.2017.
Hotarare 69/2017 din 10.01.2017Suspendat în baza art.520 alin. 4 NCPC
Incheiere suspendare din 27.09.2016