D*** M*****
ContestatorÎn temeiul art. 598 alin. 1 lit. c Cpp raportat la art. 599 Cpp, admite în parte contestaţia la executare formulată şi precizată de către contestatorul D*** M*****, şi pe cale de consecinţă: În temeiul art. 66 alin.1 NCod pen. rap.la art.68 lit.b NCpen.,art.6 alin.6 NCod pen. în cuprinsul minutei, considerentelor şi dispozitivului sentinţei penale nr.743/16.11.2011 a Judecătoriei Sibiu pronunţată în dosarul nr.8265/306/2007 definitivă la data de 10.04.2012 prin decizia penală nr. 520/2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, se va menţiona referitor la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II a , b, c Cp, respectiv: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice, - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat, - dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 7 ani după executarea pedepsei principale,aplicată inculpatului D*** M*****, următoarele: “ În baza art. 65 Cp., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit.a teza a II a , b, c Cp, respectiv: - dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice, - dreptul de a ocupa o funcţie implicând autorităţile de stat, - dreptul de a fi asociat sau administrator într-o societate comercială, pe o durată de 5 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.” Respinge în rest ca neîntemeiate solicitările formulate. În temeiul art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută.
Hotarare 90/2017 din 08.02.2017Amână pronunţarea la data de 08.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2017Amână pronunţarea la data de 06.02.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2017Amână pronunţarea la data de 30.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2017Pentru efectuarea unor adrese către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sibiu şi Serviciul de Probaţiune Prahova.
Incheiere de sedinta din 12.12.2016Pentru efectuarea unei adrese către D.R.V.
Incheiere de sedinta din 31.10.2016Pentru ataşarea dosarului de urmărire penală al dosarului de fond nr. 8265/306/2007.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016