A******** D* P********** N**** – P*** R***** L****
ReclamantO****** P***** S****** - P*** R***** L****
PârâtC******* N******** P**** R****** P*** R***** L****
PârâtRespinge, ca neîntemeiată, acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 33 Suceava în contradictoriu cu pârâta Oficiul Poştal Suceava. Admite în parte acţiunea având ca obiect „pretenţii” formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. 33 Suceava în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Poşta Română SA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 84,84 lei, reprezentând cheltuieli comune pentru perioada ianuarie – iunie 2015, şi a sumei de 2,69 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului din perioada martie 2014 – mai 2015. Respinge, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor formulate de către reclamantă. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.04.2017.
Hotarare 1689/2017 din 27.04.2017Amână pronunţarea la data de 27.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.04.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2017Amână pronunţarea la data de 20.04.2017. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.04.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2017Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Pune în vedere reclamantei ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar protocolul din data de 06.02.2014 despre care a făcut vorbire în răspunsul la întâmpinare, să depună extras din cartea funciară din care să rezulte cine este proprietarul imobilului pentru care se solicită plata cheltuielilor comune, precum şi un tabel din care să rezulte data la carte a fost afişată lista, data scadenţei pentru fiecare lună, suma ce trebuia achitată pentru fiecare lună, suma ce s-a achitat pentru fiecare lună, data la care s-a făcut plata, restul ce a mai rămas de achitat pentru acea lună, penalitatea calculată prin raportare la debitul din fiecare lună, cât s-a achitat din penalităţii şi numărul de zile de întârziere pentru care s-au calculat penalităţile de la scadenţă şi până la data plăţii sau până la data la care se solicită penalităţi de întârziere. Amână judecarea cauzei la data de 6 aprilie 2017. Constantă că pârâtele au termen în cunoştinţă în temeiul art. 157 alin. 1 lit. i) din Codul de procedură civilă raportat la art. 229 din Codul de procedură civilă, întrucât procesul verbal de comunicare a citaţiei a fost semnat de către funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.02.2017.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017