G******* D******** c****** d* a***** S***** A*** C******
ReclamantG******* G*******
PârâtG******* G***
PârâtG******* C*******
PârâtG******* E******
PârâtConstată perimată cauza civilă privind pe reclamantul GRIGORAŞ DANIEL şi pe pârâţii G******* G*******, G******* G***, G******* C*******, şi G******* E******, având ca obiect „succesiune”. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii, care se va depune la Judecătoria Podu Turcului. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 12.06.2019.
Hotarare 264/2019 din 12.06.2019Anulează ca netimbrată cererea de repunere pe rol a cauzei civile având ca obiect „succesiune” formulată de reclamantul GRIGORAŞ DANIEL în cotradictoriu cu pârâţii G******* G*******, G******* G***, G******* C*******, şi G******* E******. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 03.04.2019.
Incheiere suspendare din 03.04.2019În temeiul art. 242 N C. pr. civ. suspendă judecarea cauzei datorită neîndeplinirii de către părţi a obligaţiei stabilite de instanţă la termenul din data de 19.09.2017 de a depune la dosarul cauzei onorariul de expert în cuantum de 800 lei, pentru fiecare parte şi pentru nedepunerea de către părţi la dosarul cauzei a actelor de proprietate, obligaţii stabilite de instanţă la termenele din datele de 23.11.2016 şi 08.02.2017. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2018.
Incheiere suspendare din 24.10.2018Acordă cauzei termen la data de 24.10.2018, ora 9,00 C1 pentru studiul raportului de expertiză,achitarea diferenţei de onorariu expert şi diferenţei de taxă judiciară de timbru.
Incheiere de sedinta din 19.09.2018Acordă cauzei termen la data de 19.09.2018, ora 9,00 C1 pentru efectuarea expertizei dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Acordă cauzei termen la data de 23.05.2018, ora 9,00 C1 pentru efectuarea expertizei dispusă în cauză.
Incheiere de sedinta din 07.03.2018Acordă cauzei termen la data de 07.03.2018, ora 9,00 C1 pentru studiul raportului de expertiză în specialitatea construcţii.
Incheiere de sedinta din 13.12.2017Pentru efectuarea expertizelor dispuse în cauză acordă cauzei termen la data de 13.12.2017, ora 9,00 C1.
Incheiere de sedinta din 11.10.2017Acorda cauzei termen la data de 11.10.2017, ora 9,00 C1 pentru administarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 21.06.2017Acordă termen la data de 21.06.2017, ora 9,00 C1 pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 19.04.2017Acordă termen la data de 19.04.2017, ora 9,00 C1 pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 08.02.2017Acordă termen la data de 08.02.2017, ora 9,00 C1 pentru ca părţile, prin apărători, să depună la dosar acte de proprietate pentru terenurile care fac parte din întreaga masă succesorală.
Incheiere de sedinta din 23.11.2016Acordă termen la data de 23.11.2016, ora 9,00 C1 pentru timbrarea cererii reconvenţionale cu suma de 500 lei.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016